| |
News & Publications|Articles
New regulations concerning the foreign judgements. Article by Madalina Tirdei, published in Saptamana Financiara. Recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti straine
O data cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana se impune abrogarea reglementarilor interne care au avut drept scop transpunerea acquisului comunitar in legislatia romana si armonizarea cadrului legal intern cu cele ale statelor membre ale Uniunii Europene. Potrivit art. 249 din Tratatul pentru instituirea Comunitatii Europene, Regulamentul este actul normativ comunitar direct aplicabil in toate statele membre nemaifiind necesara o norma de transpunere a acestuia in dreptul intern.
Un astfel de pas a fost facut la sfarsitul anului trecut o data cu publicarea in Monitorul Oficial Partea I nr. 1036 din 28/12/2006 a O.U.G. 119/21.12. 2006 prin care s-a abrogat Legea nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in Romania a hotararilor in materie civila si comerciala pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene.
In aceste conditii, Regulamentul nr. 44 adoptat la data de 22 decembrie 2000 de Consiliul Uniunii Europene privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala , regulament care asimileaza, practic dispozitiile Conventiei de la Bruxelles, a devenit cadrul legislativ direct aplicabil. Regulamentul a suferit mai multe modificari si a intrat in vigoare la data de 1 martie 2002, inlocuind Conventia de la Bruxelles incheiata in 1968.
In ceea ce priveste insa raporturile de drept international privat cu statele terte Uniunii Europene, acestea urmeaza a fi guvernate în continuare de prevederile Legii nr. 105/1992.
Domeniul de aplicabilitate al Regulamentului Bruxelles
Regulamentul nr. 44, cunoscut si sub denumirea de Regulamentul I Bruxelles cuprinde reguli privind competenta de solutionare a litigiilor nascute dintr-un raport de drept international privat in materie civila si comerciala, indiferent de natura instantei , precum si norme privind recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, acesta contine raspunsul la doua probleme deosebit de importante in cazul ivirii unui diferend intre persoane apartinand a doua state membre diferite si anume: stabilirea instantei compente sa solutioneze cauza si recunoasterea si executarea titlului executoriu obtinut impotriva partii adverse. Regulamentul se aplica în materie civila si comerciala indiferent de natura instantei.
Exceptii de la aplicabilitatea Regulamentului
Inainte de toate, Regulamentul Bruxelles se aplica numai hotararilor judecatoresti pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene. Prin hotararea pronuntata intr-un stat membru se intelege orice act de jurisdictie pronuntat de o instanta dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acestui act, inclusiv un decret, ordin, decizie sau mandat de executare, precum si actul prin care se stabilesc cheltuielile de judecata. A doua limitare a aplicabilitatii Regulamentului este data de materiile carora se aplica - numai civila si comerciala.
De asemenea, Regulamentul Bruxelles precizeaza in mod expres ca acesta nu se aplica în materie fiscala, vamala sau administrativa precum si in cazul:
(i) statutului sau capacitatii juridice a persoanelor fizice, drepturilor de proprietate derivate dintr-o relatie matrimoniala, testamentelor si succesiunilor;
(ii) falimentului, procedurilor de lichidare a societatilor comerciale insolvabile sau a altor persoane juridice, in domeniul tranzactiilor judiciare, concordatelor sau actiunilor analoge;
(ii) asigurarilor sociale;
(iii) arbitrajului.
Reguli de procedura privind instanta competenta sa judece diferendul aparut intre persoane fizice sau juridice membre ale Uniunii.
Ca regula generala, persoanele care au domiciliul pe teritoriul unui stat membru sunt actionate in justitie, indiferent de cetatenia lor, in instantele din statul membru in cauza. Persoanele care nu sunt cetateni ai statului membru in care au domiciliul sunt supuse normelor de competenta aplicabile cetatenilor statului in cauza.
In cazul in care paratul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, competenta instantelor din fiecare stat membru este determinata de legea din statul membru in cauza. Sunt prevazute insa si norme care reglementeaza o competenta exclusiva indiferent de domiciliul paratului precum si cazurile de prorogare de competenta.
1. Competenta exclusiva este reglementata in urmatoarele cazuri :
(i) in actiunile in materie de drepturi reale asupra proprietatilor imobiliare sau de inchiriere a unor proprietati imobiliare, instantele din statul membru pe teritoriul caruia este situat imobilul. Cu toate acestea, in cadrul actiunilor care au ca obiect inchirierea unor proprietati imobiliare in vederea utilizarii personale temporare pe o perioada de cel mult sase luni consecutive, instantele din statul membru pe teritoriul caruia paratul este domiciliat au, de asemenea, competenta, cu conditia ca chiriasul sa fie o persoana fizica si ca proprietarul si chiriasul sa aiba domiciliul pe teritoriul aceluiasi stat membru;
(ii) in actiunile care au ca obiect valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea societatilor sau a altor persoane juridice sau a asociatiilor de persoane fizice sau juridice, ori valabilitatea deciziilor organelor acestora, instantele din statul membru pe teritoriul caruia societatea, persoana juridica sau asociatia isi are sediul. Pentru determinarea sediului, instanta aplica normele sale de drept international privat;
(iii) in actiunile care au ca obiect valabilitatea inscrisurilor in registre publice, instantele din statul membru pe teritoriul caruia se pastreaza registrul;
(iv) in actiunile referitoare la inregistrarea sau valabilitatea brevetelor, marcilor, desenelor si modelelor, precum si a altor drepturi analoge care necesita depunerea sau inregistrarea, instantele din statul membru pe teritoriul caruia depunerea sau inregistrarea a fost solicitata, a avut loc sau, in temeiul unui instrument comunitar sau a unei conventii internationale, se considera ca a avut loc. Fara a aduce atingere competentei pe care Oficiul European pentru Brevete o are in conformitate cu Conventia privind acordarea brevetelor europene, semnata la Munchen la 5 octombrie 1973, instantele din fiecare stat membru au competenta exclusiva, indiferent de domiciliu, in actiunile privind inregistrarea sau valabilitatea unui brevet european acordat statului in cauza;
(v) in actiunile privind executarea hotararilor, instantele din statul membru pe teritoriul caruia a fost sau urmeaza sa fie executata hotararea.
2. Prorogarea de competenta.
Daca partile, dintre care una sau mai multe isi au domiciliul pe teritoriul unui stat membru, au convenit ca o instanta sau instantele dintr-un stat membru urmeaza sa aiba competenta in solutionarea oricarui litigiu ce a survenit sau poate surveni in legatura cu un raport juridic determinat, instanta sau instantele respective au competenta. Aceasta competenta este exclusiva, in cazul in care partile nu au convenit in alt fel. Un astfel de acord de atribuire a competentei se incheie:
(a) in scris, sau verbal cu confirmare scrisa; sau
(b) intr-o forma conforma cu practica stabilita intre parti; sau
(c) in comertul international, intr-o forma conforma cu uzanta cu care partile sunt sau ar trebui sa fie la curent si care, in cadrul acestui tip de comert, este cunoscuta pe larg si respectata cu regularitate de catre partile la contractele de tipul pe care il implica domeniul comercial respectiv.
Daca insa un astfel de acord a fost incheiat intre parti, dintre care nici una nu isi are domiciliul intr-un stat membru, instantele din alte state membre nu au competenta in privinta litigiilor lor daca instanta sau instantele desemnate nu si-au declinat competenta.
Recunosterea hotararilor judecatoresti in statele membre UE
Regulamentul defineste notiunea de ‘hotarare’ drept acea decizie pronuntata de o instanta dintr-un stat membru, indiferent de denumirea hotararii, inclusiv un decret, ordin, decizie sau mandat de executare, precum si stabilirea cheltuielilor de judecata.
O hotarare pronuntata intr-un stat membru este recunoscuta in celelalte state membre fara sa fie necesara recurgerea la vreo procedura speciala. In caz de litigiu, orice parte interesata care invoca recunoasterea unei hotarari ca titlu principal poate, sa ceara o decizie in sensul recunoasterii hotararii. Daca rezultatul actiunii intr-o instanta dintr-un stat membru depinde de determinarea unei chestiuni incidentale de recunoastere, instanta in cauza are competenta in chestiunea respectiva.
Refuzul recunoasterii
O hotarare nu va fi recunoscuta daca :
(i) recunoasterea este vadit contrara ordinii publice a statului membru in care se solicita recunoasterea;
(ii) in cazul in care a fost pronuntata prin neprezentare, daca paratului nu i-a fost inmanat actul de introducere a actiunii in instanta sau un alt act echivalent in timp util si intr-o maniera care sa-i permita acestuia sa-si pregateasca apararea, daca paratul nu a omis sa exercite actiunea de contestare a hotararii atunci cand a avut posibilitatea sa o faca;
(iii) daca aceasta este ireconciliabila cu o hotarare pronuntata intr-un litigiu intre aceleasi parti in statul membru in care se solicita recunoasterea;
(iv) daca aceasta este ireconciliabila cu o hotarare pronuntata anterior intr-un alt stat membru sau intr-un tert stat in cazul in care actiunile privesc aceeasi cauza si sunt introduse intre aceleasi parti, cu conditia ca hotararea anterioara sa intruneasca conditiile necesare pentru a fi recunoscuta in statul membru caruia i se solicita recunoasterea.
Executarea hotararilor judecatoresti pronuntate in statele membre UE
O hotarare pronuntata intr-un stat membru si care este executorie in statul in cauza este executata intr-un alt stat membru atunci cand, la cererea uneia dintre partile interesate, a fost declarata drept executorie in statul respectiv. Totusi, in Regatul Unit o astfel de hotarare este executata in Anglia si Tara Galilor, in Scotia sau Irlanda de Nord atunci cand, la cererea uneia dintre partile interesate, a fost inregistrata in vederea executarii intr-una dintre aceste parti ale Regatului Unit.
Cererea se depune la instanta sau la autoritatea competenta din fiecare stat membru, expres prevazuta in Anexa II la Regulament . Cu titlu exemplificativ enumeram (în Belgia, 'tribunal de première instance' , in Germania, presedintele unei camere a 'Landgericht', in Spania, 'Juzgado de Primera Instancia', in Franta, presedintele 'Tribunal de grande instance', in Irlanda, 'High Court', in Italia, 'Corte d'appello'.
Competenta locala este determinata de locul de domiciliu al partii impotriva careia se solicita executarea, sau de locul de executare.
Procedura de inaintare a cererii este determinata de legea statului membru in care se urmareste executarea. Reclamantul trebuie sa-si aleaga o adresa in vederea notificarii aflata in raza de competenta a instantei careia i s-a adresat.
Partea care cere recunoasterea sau solicita titlul executoriu trebuie sa prezinte o copie a hotararii care sa intruneasca conditiile necesare in vederea stabilirii autenticitatii acesteia. Instanta sau autoritatea competenta din statul membru in care s-a pronuntat hotararea elibereaza, la cererea oricareia dintre partile interesate, un certificat in care este consemnat instanta care a pronuntat hotararea, partile in cauza precum si mentiunea ca hotararea este executorie in statul membru de origine.
|